Nu e foarte dificil sa cultivi tomate. Toata lumea le are prin gradinile de legume. Ele sunt folosite intr-o multime de retere, inclusiv in conserve pentru iarna. Pot fi crescute in ghivece, solarii sau direct in camp, au nevoie de temperaturi intre 10 si 30 de grade Celsius, lumina puternica si apa multa.
Daca pana acum nu ai cultivat niciodata rosii si vrei sa afli tot ce inseamna o astfel de activitate, detaliile pe care urmeaza sa le afli iti vor fi de folos.
1. Informatii generale
Incepem cu o controversa care ii intereseaza pe multi – ce este rosia, fruct sau leguma? Ei bine, din punct de vedere botanic ea este un fruct, deoarece astfel sunt considerate toate organismele vegetale care infloresc, iar apoi din floarea respectiva se obtine un rod cu seminte.
In practica insa, rosia e considerata a fi o leguma, datorita modului in care e gatita. Acest lucru a fost clar stabilit in SUA, in 1893, de catre Curtea Suprema.
Tomatele fac parte din familia solanaceae, iar in tara la noi mai sunt denumite si popular – patlagele, porodici, paradaici sau paradaise. Isi au originea in Peru si Ecuador, iar in Europa au aparut mai intai in Spania si Portugalia.
In tara la noi pot fi cultivate o multime de specii, printre care amintim: inima de bou, rosii Prekos, Pontica, rosii Rila, Tiganesti etc.
2. Conditii necesare pentru o buna dezvoltare
Nu conteaza daca vrei sa cultivi rosii timpurii sau cu ciclu prelungit, e important sa nu ignori detaliile legate de conditiile necesare pentru o crestere armonioasa.
In primul rand trebuie sa alegi in mod corect terenul. Acesta trebuie bine afanat, maruntit si nivelat. E important sa alegi un loc in care solul sa fie bogat si sanatos, sa aiba un pH intre 5.5 si 6.8.
Apoi, soarele joaca un rol important in bunul mers al acestor plante. El te va ajuta sa ai rosii mari si frumoase, care se vor dezvolta rapid. Tomatele nu vor creste la umbra, deoarece lipsa luminii nu va permite dezvoltarea florilor.
Umiditatea joaca si ea un rol important. Recomandat ar fi sa aiba o valoare de 40-70%. E bine sa te ocupi de irigarea permanenta a acestei legume, pentru a reusi sa ii creezi conditiile necesare. In acest sens, foarte eficienta ar putea fi o instalatie care sa te ajute sa irigi simplu si rapid.
3. Obtinerea rasadurilor
Inainte de plantarea rosiilor in solar sau pe diverse terenuri, e necesara semanarea lor, pentru a obtine rasaduri. Acest lucru se face in interiorul unui solarului, in vase mai mici sau in rasadnite, deoarece e necesar ca temperatura sa fie de 24-26 de grade Celsius ca semintele sa inceapa sa germineze. In aceasta prima etapa, nu e necesara lumina. Poti sa semeni in rasadnite sau in tot felul de recipiente. Ai grija ca acestea din urma sa aiba la baza gauri pentru a permite scurgerea apei.
Cand se seamana rosiile? In luna februarie, inainte cu 6-8 saptamani de ultimul inghet. Semintele se cumpara de la magazinele de specialitate, dar pot fi pastrate si din recolta precedenta, daca o sa te inveti cu astfel de culturi si vrei sa le mai dezvolti pe viitor.
Semintele de soiuri de rosii romanesti si nu numai, se imprastie peste pamant sau pot fi plasate cu mana pe randuri, in anumite forme, daca ai timpul si rabdarea necesara. Substratul nu e foarte pretentios. El poate fi pur si simplu pamant de gradina, la care poti adauga gunoi de grajd sau alte ingrasaminte care sa ajute la dezvoltare.
Stratul de pamant in care se plaseaza semintele trebuie tasat si udat cu apa la temperatura camerei. Dupa, se imprastie semintele sau se aranjeaza pe rand, se stropesc din nou fin cu un pulverizator sau o stropitoare, pentru a nu fi deranjate, apoi se asaza peste un strat de pamant mai fin, eventual cernut, cu grosime de 0.5-1.5 cm si se acopera totul cu folie.
Dupa ce ai semanat rosii in solar, intretinere dificila nu va fi in continuare. Folia se da zilnic la o parte pentru a aerisi si pentru a permite trecerea luminii, iar in momentul in care planta germineaza si incep sa se vada frunze, temperatura trebuie sa fie ceva mai mica, de 18-20 grade Celsius ziua si 15-16 grade Celsius noaptea. Mentine aceste intervale pentru circa trei zile, apoi rasadurile se vor dezvolta foarte frumos la 20-22 grade Celsius. Astfel, ajuti la adaptarea plantelor la mediul de viata. Udatul se face o data la doua zile, cu apa la temperatura camerei.
4. Repicarea
Cand vrei sa cultivi rosii trebuie sa stii ca acestea nu prefera sa stea inghesuite. Pentru asta, in momentul in care incep sa apara primele frunze mai pronuntate, se face repicarea. Aceasta actiune presupune transferul rasadurilor in recipiente individuale, la 10-14 zile dupa rasarire.
Inainte de aceasta etapa, e important sa nu mai uzi plantele in ziua precedenta, deoarece altfel ele vor fi mai dificil de extras din sol si se pot deteriora.
De ce ai nevoie pentru repicare? De recipiente de mici dimensiuni (pot fi de exemplu pahare de 300-500 ml), pamant pentru rasaduri si apa. Iei pe rand cate un vas, introduci in el pamant, faci in mijloc o adancitura, introduci planta, completezi cu pamant, iar la final uzi si pastrezi rasadurile intr-un loc luminos, la o temperatura de circa 22 grade Celsius pe timp de zi si 16 grade Celsius noaptea.
5. Plantarea
Sunt mai multe locruri in care poti sa faci culturi de rosii monterosa, inima de bou, Rila etc. Cele mai populare sunt:
– Ghivecele
Unele persoane nu vor sa aiba culturi mari de tomate si vor sa stie doar cand se planteaza rosiile in ghiveci si cum anume. Ei bine, e foarte simplu: se ia un vas de dimensiunile dorite, se umple cu pamant, apoi in interior se introduc rasaduri de rosii. Poti face asta incepand cu finalul lunii aprilie. Dupa, uzi zilnic si pastrezi plantele intr-un loc iluminat si calduros. Daca apar frunze deteriorate le cureti, iar cand vezi ca sunt multi lastari neproductivi, ii indepartezi.
– Solariile
Schema de plantare rosii in solar presupune inceperea lucrarilor din toamna, cu pregatirea solului, a incaperii, pe care trebuie sa o imbraci in polietilena si prin aplicarea de fertilizante specifice acestei perioade. Urmeaza apoi dezinfectia solului in primavara, semanatul si repicatul.
Dupa toate astea, sunt persoane care aleg sa continue sa creasca in interiorul solariului aceste legume. El pur si simplu se planteaza in locurile dorite (60 cm distanta intre randuri, 30-35 cm intre plante), dupa care se actioneaza asupra lor prin udare, palisare, copilire etc.
– Gradina/camp
Cei interesati de cand se planteaza rosiile, vor de regula sa stie cand e momentul sa faca acest lucru in gradina sau in camp. Asta ar trebui sa se intample pe la mijlocul lunii aprilie, daca in zona respectiva, in aceasta perioada, sunt temperaturi mai ridicate, pentru a fi 10-12 grade Celsius in sol, la circa 10 cm adancime.
Cand se planteaza rosiile in camp sau in gradini, distanta dintre fire ar trebui sa fie cam de 30 cm, iar intre randuri de aproximativ 60-80 cm, daca te intrebi la ce distanta se planteaza rosiile. Dupa ce rasadurile au fost introduse in pamant pana la prima frunza, ele se uda din abundenta. Se revine dupa 3-5 zile, se completeaza golurile, daca e necesar, si se praseste manual, pentru afanarea solului si distrugerea buruienilor. Tot acum se uda din nou din abundenta.
In perioada de rod, plantele acestea se iriga la 9-12 zile, iar cand se coc fructele la 14-20 de zile.
Daca vrei ca plantele tale sa dea un rod gustos, trebuie sa stii si ce se planteaza langa rosii. Se pare ca acestora le va merge foarte bine daca sunt in apropiere de ceapa si usturoi, deoarece tin la distanta paduchii si melcii, de busuioc, pentru ca le intensifica aroma, sau de galbenele, pentru ca resping parazitii.
6. Palisarea
Acum, ca ai aflat cum se planteaza rosiile, mergem mai departe si vorbim de o serie de lucrari de intretinere. Aici intra si palisarea, adica legarea ramurilor pe diverse suporturi.
In primul rand, palisarea rosiilor se poate face cu ajutorul aracilor. Acestia trebuie sa fie suficient de inalti pentru soiurile alese, astfel incat sa permita catararea legumei cat mai eficient si legarea tulpinii pe ei cu ajutorul unei ate.
Ai grija ca atunci cand introduci araci de rosii in pamant, sa nu deteriorezi radacinile. Cel mai bine e ca dupa aceasta activitate sa folosesti un fungicid special pentru a reduce riscul de imbolnavire. Dupa prima legare, e posibil sa fie necesar sa mai revii, daca planta continua sa se inalte, deoarece va avea nevoie de sustinere pentru a creste frumos si pentru a nu se deteriora.
In eventualitatea in care te ocupi de cultivarea rosiilor inima bou sau a altor soiuri in solar, poti sa alegi sa faci activitati de palisare doar cu ata. Aceasta se prinde de parti ale scheletului si apoi rosia e legata in anumite locuri pentru a se intinde pe ata respectiva. Aceasta e bine sa fie mai groasa si rezistenta la raze UV, pentru a nu se deteriora.
7. Copilirea
Copilirea rosiilor este o alta actiune careia trebuie sa ii acorzi atentie. Ea e foarte importanta cand vine vorba de dezvoltarea plantei, astfel incat rodul sa fie unul bogat si gustos.
Ce este mai exact copilirea? Indepartarea lastarilor tineri care pot lua inutil din seva bruta atat de necesara cresterii unor rosii inima de bou, Siriana, de Buzau, Cristal etc. Asadar, nu e suficienta doar plantarea rosiilor, ci si ingrijirea lor in asa fel incat sa se dezvolte cat mai bine.
Cand vrei sa faci copilire la diverse soiuri de rosii, de ajutor iti poate fi o foarfeca, pentru a taia cat mai simplu lastarii care sunt in plus. Poti face si cu mana, rupandu-i, dar, daca nu esti atent/a poti deteriora planta.
8. Udarea
Am tot vorbit de udarea rosiilor in anumite etape, insa, acum, vrem sa iti spunem cateva modalitati prin care poti sa faci asta:
– Manual
Aici, poti sa folosesti pentru a da apa la tomate o stropitoare. Daca e vorba de etapa de inceput, cand semintele abia au fost plantate sau cand germineaza si sunt frunzulite foarte fine, se recomanda o stropitoare cu gauri mai mici, pentru a permite trecerea apei intr-un mod mai bland.
Apoi, daca planta e bine dezvoltata, poti folosi orice recipient de acest fel si poti uda chiar si cu furtunul.
– Automat
Sunt mai multe tipuri de sisteme care te vor ajuta sa le dai rosiilor apa de care au nevoie. Vei putea cumpara chiar si programatoare de irigatii, pentru a sta fara griji chiar si atunci cand nu esti acasa. Poti alege instalatii prin picurare, rigole sau aspersoare, in functie de ce crezi ca e mai potrivit pentru tine.
In orice caz, ai la indemana o multime de solutii pentru a avea solarii de legume frumoase. Trebuie doar sa vrei si sa-ti permiti sa investesti in asta.
Stropirea
Sunt multi daunatori de tomate care pot duce la proasta dezvoltare a plantei, motiv pentru care, multe persoane cauta tratamente la rosii. Cel mai bine in acest sens e sa te adresezi unei farmacii fitosanitare, deoarece specialistii de acolo iti vor spune exact cu ce se stropesc rosiile pentru divese afectiuni.
Ca si reguli de stropire generale, daca vrei sa iti faci o idee cu privire la acest aspect, vrem sa iti raspundem la cateva intrebari:
– Cand se stropesc rosiile de mana – dimineata sau seara?
Daca vrei sa aplici anumite tratamente de mana dimineata, poti face asta, insa, ai grija sa fie foarte devreme si sa nu fie roua. Daca vrei sa te ocupi de asta seara, e in regula si asa, doar sa fie mai racoare afara. Ai grija sa nu stropesti cand ploua sau e vant.
– Cand se stropesc rosiile prima data?
Tomatele pot fi stropite chiar si atunci cand sunt in faza de rasad, in cazul in care apar probleme ca musca miniera a solanaceelor sau caderea plantutelor.
– De unde stiu cum diluez solutia in apa si pentru ce suprafata imi ajunge?
Toate aceste informatii le vei putea citi pe ambalajul produsului. Detaliile vor fi clare si nu iti va fi dificil sa iti dai seama ce ai de facut. Parcurge cu atentie acest text si tine cont de informatiile amintite, pentru a avea culturi de rosii frumoase si sanatoase.