Soiuri de cires

Cu toții iubim acest minunat fruct, cireașa. Mai ales dacă provine din livezile noastre. Mai jos vă prezentăm, credem noi cele mai apreciate soiuri de cireșe aflate în topul preferințelor românilor.

Soiuri de cires: Ponoare

Este un soi semitimpuriu foarte valoros, cu coacere în prima decadă a lunii iunie și pretabilitate în toate zonele de cultură. Pomul este de vigoare mijlocie spre mare, cu coroana larg piramidală, intră pe rod în anul V-VI de la plantare, rodind cu precădere pe buchetele de mai și ramurile mijlocii. Fructul este de mărime medie (5,5-6,4 grame), roșu, cu pulpă semipietroasă, suculentă, gust dulce, ușor acidulat. Ca soiuri polenizatoare pot fi folosite Cerna, Stella, Hedelfinger, Bigarreau Moreau.

Soiuri de cires: Izverna

Se coace la sfârșitul lunii iunie, fiind pretabil pentru zonele din sudul și vestul țării. Pomul este mediu viguros, dezvoltând o coroană piramidală. Produce abundent și constant, intră pe rod în anii V-VI de cultură, rodește pe buchetele de mai și ramurile mijlocii. Fructul este sferic, de mărime mijlocie-mare (6-7,5 g), roșu închis, pulpă pietroasă, cu gust dulce. Polenizatori: Cerna, Stella, Hedelfinger.

Soiuri de cires: Daria

Se aseamănă cu soiul Germersdorf, pretându-se a fi cultivat în toate zonele unde s-a consacrat acesta. Pomul este de vigoare medie-mare, rodește predominant pe buchetele de mai, fiind mai rezistent la atacul bolilor (Monilinia, Blumeriella). Intră pe rod în anul VI de la plantare, fiind considerat foarte productiv. Fructul este mijlociu spre mare (6,75 g), cu pielița lucioasă, subțire și rezistentă, roșu-roșu închis. Pulpa roz este pietroasă, cu suculență medie și gust bun.

Soiuri de cires: Maria

Este primul soi autofertil creat în România, cu coacere în a doua decadă a lunii iunie, fiind pretabil mai ales pentru zona Moldovei, dar nu numai. Pomul este de vigoare mijlocie, prezintă coroană largă, ramificată, bine garnisită cu buchete de mai și ramuri mixte, este rezistent la ger și la secetă. Este un soi precoce, intră pe rod în anul V de la plantare, foarte productiv. Fructul este mare (7,6 g), cordiform aplatizat, roșu închis, cu pieliță lucioasă, subțire, rezistentă, pulpa fermă, roșie, cu suculență medie, gust dulce acidulat. Pedunculul este scurt, iar sâmburele-mijlociu (6% din greutatea fructului). Singura problemă ar fi că soiul are o rezistență medie la crăpare, fiind totuși superior din acest punct de vedere față de Van și Stella.

Soiuri de cires: Rubin

Pretabil în cultură pentru zona Transilvaniei și cu maturitate de recoltare similară soiului Germersdorf, este un pom de vigoare mijlocie, cu coroana larg piramidală, rezistență ecologică bună la factorii de stress climatic și la atacul bolilor și dăunătorilor, fiind tolerant la antracnoză și monilioză. Intră pe rod în anul V de la plantare, este foarte productiv, rodește pe ramurile mijlocii și buchete de mai. Fructul este mare (7,5 g), sferic cordiform, bombat dorsal, cu vârf rotunjit, terminat cu un mucron ascuțit, de culoare roșu-rubiniu, pulpă pietroasă.

Soiuri de cires: Boambe de Cotnari

Se pretează în cultură pentru zona Moldovei, având coacere în ultima decadă a lunii iunie. Pomul este de vigoare mijlocie-mare, cu coroana larg piramidală, luminoasă, creșteri moderate, bine garnisit cu buchete de mai în interior și ramuri mijlocii la periferie, cu o mare rezistență la ger a mugurilor și a lemnului. Fructul este mare (7-8 g în primii ani de rodire și 6,5-7 g în vârful de rodire), de formă scurt cordiformă, bicolor (galben cu roșu), cu pulpa alb-gălbuie, pietroasă, gust dulce acidulat. Prezintă sensibilitate medie la crăpare. Soiul este o excelentă materie primă pentru industria de gemuri și compoturi.

Soiuri de cires: Special (cireșe amare)

Pomul este de vigoare medie, are coroană globuloasă, cu rodire predominantă pe buchetele de mai, rezistent la ger (mugurii și lemnul), tolerant la secetă și la atacul bolilor. Înflorește în ultima decadă a lunii iunie. Fructul este de mărime mare pentru această categorie de soiuri (6 g), rezistent la crăpare, rotund, ușor turtit la bază, de culoare roșu închis, cu pulpă roșie, pietroasă. Se pretează pentru industria de dulcețuri și fructe confiate. Aria de răspândire coincide cu sudul țării.