In curând urmează campania de plantări de toamnă. Totuşi am rugămintea să nu vă grăbiți să plantați foarte din vreme. De preferat aşteptați răcirea vremii, căderea brumelor, urmând să intrați la plantarea efectivă a pomilor după intrarea pomilor in repaus vegetativ.
Mai jos vă rog să regăsiți câteva informatii utile care să va ajute in demersul de pregatire a gropilor de plantare si plantarea pomilor.
In primul rand trebuie stabilită distanța de plantare, in vederea realizării pichetării ( marcarea locului unde urmează să fie executată groapa de plantare).
Distanța de plantare se stabileste in funcție de tipul de portaltoi si de speciile pe care urmează să le plantați.
In situația in care se plantează diversificat recomand să optați pentru distanța de plantare 4/3 metri ( 4 metri intre rânduri si 3 metri intre pomi/rând).
Gropile de plantare se vor executa cu cca. 2 – 3 săptamâni inainte de plantare si se vor săpa cat mai generoase, respectiv un cub cu laturile de cca. 50 cm.
Este indicat să vă procurați mraniță (gunoi de grajd vechi de cel putin 1 an vechime), care se va adăuga pe fundul gropilor de plantare, respectiv cca. una galeată de 15 litri mraniță/groapa de plantare.
Perioada optimă de plantare a pomilor este 20 octombrie – 25 noiembrie si se poate prelungii pâna la survenirea înghețului la sol. Este foarte important să nu ne grăbim si să aşteptăm racirea vremei, respectiv intrarea in repaus vegetativ a pomilor ( caderea frunzelor).
Odată achizitionat materialul săditor este indicat sa-l stratificați pentru o perioadă de cca. 24 – 48 ore pentru o bună hidratare, respectiv se va sapă un şanț lat de cca. 50 cm lățme si 50 cm adâncime, in care se vor aşeza rădacinile pomilor, după ce in prealabil vor fi despachetați de folia, in care au fost coletati.
Se vor acoperii rădacinile cu pamânt mărunțit sau cu nisip si se adăuga apă din belşug, pentru o bună hidratare. In acest fel pomii se vor păstra pâna la plantare. Astfel se pot păstra de la câteva zile, pâna la câteva săptamâni. De preferat să-i hidratați zilnic, pâna la plantare.
La plantare trebuie să respectăm toate etapele, respectiv fasonarea rădăcinilor, mocirlirea rădăcinilor si plantarea propriu-zisă.
Prin fasonarea rădăcinilor se înțelege scurtarea vârfurilor radacinilor, scurtarea cu pâna la 1/3 in cazul radacinilor foarte lungi, suprimarea rădăcinilor rănite sau fracturate.
Mocirlirea presupune obtinerea unui amestec de mraniță sau pamânt galben, peste care se adăuga apă, astfel incât să obținem un amestec de consistența smântânii. La acest amestec se pot adăuga si stimulatori de inrădăcinare ( Radistim, Razormin s.a.).
După ce radacinile pomilor au fost fasonate, se va trece la mocirlirea acestora, respectiv la trecerea rădăcinilor prin acest amestec de consistența smântânii.
După mocirlire se trece la plantarea propriu-zisă, respectiv aşezarea pomului in groapa de plantare, astfel incât punctul de altoire să rămâna deasupra solului de cca. 2 – 3 centimetri. In situația in care groapa de plantare eate prea adâncă se va adăuga pe fundul gropii câteva lopeti de pamânt fertil, astfel incât să nu ingropăm punctul de altoire al pomului.
După aşezarea in groapă a pomului se va adăuga pamânt peste radacinii, iar ulterior se va tasa energic astfel incât să nu rămâna spații de aer, intre rădacini si sol. Se adăuga pamânt si se repetă de 2 – 3 ori această operatiune, pâna cand groapa de plantare a fost umplută, dar cu atenție ca punctul de altoire să rămâna la suprafata solului.
După ce pomii au fost plantați se vor efectua individual alveole/farfurii, in care aceştea vor fi udați cu norme de cca. 30 litri apă/pom. Dacă avem o toamnă secetoasă se va repeta operația de udat la interval de 5 – 7 zile cu norme de cca 30 litri apa/pom.
După plantare pomii se vor tutora , cu tutori de cca. 1,5 metri, care vor fi bătuți in pamânt de cca. 0,5 metri, iar afară va rămâne cca. 1 metru, de care se vor palisa pomii, in două puncte.
După plantare este indicat să efectuăm scurtarea pomilor la cca. 1,2 metri înălțime. Cele două operatiuni ( tutorarea si scurtarea lungă) au rolul de a prevenii frângerea sau aplecarea pomilor sub acțiunea factorilor de mediu severi ( vijelii, acumulări mari de zăpezi, polei s.a.).
Spre sfarşitul lunii noiembrie, înainte de survenirea înghețului la sol se va efectua muşuroirea pomilor, respectiv se va ridica un muşuroi înalt de cca. 30 cm, care să protejeze pomii, peste iarnă.
In situația in care plantarea pomilor se realizează in spații care nu sunt prevăzute cu gard si sunt expuse la atacul de rozătoare/animale ( iepuri, caprioare, porci mistreți s.a.) este indicat să protejați tulpinile pomilor cu plasă antirozătoare sau cu diverse materiale de protecție ( folie, resturi vegetale s.a.).